Săptămâna Europeană a Dezvoltării Durabile

WhatsApp_Image_2021-09-18_at_12.08.30.jpeg

 

În perioada 18 – 19 septembrie 2021, ARDA Oltenia a luat parte la Pavilionul „România Durabilă”, organizat de Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Evenimentul a avut loc în București, în Ca parte a Festivalului Dâmbovița Delivery, un program înscris în cadrul Săptămânii Europene pentru Dezvoltare Durabilă.

În cadrul evenimentului au fost prezentate o parte dintre rezultatele barometrelor de opinie, elaborate de echipa ARDA Oltenia. Aceste instrumente statistice de sondare, care generează date pentru a înțelege percepția publică cu privire la cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, au ca scop sprijinirea procesul decizional și monitorizarea modului în care implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României și a Agendei 2030 se reflectă la nivelul percepției publice. În jurul pavilionului au avut loc: ateliere despre mediu și orașe verzi, plimbări cu canotca și cu SUP pe Dâmbovița, concursuri și premii distractive la Roata Dezvoltării Durabile, sesiuni de educație rutieră, muzică, ateliere de creat păpuși din linguri de lemn etc.

Activitatea face parte din proiectul „România Durabilă - Dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030”. Proiectul are ca scop implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030) prin asigurarea cadrului adecvat de implementare, creșterea capacității instituționale a autorităților centrale, eficientizarea comunicării și colaborării interinstituționale, asigurarea consistenței implementării prin monitorizarea progresului și prezentarea tendințelor de dezvoltare ale României, permițând decizii publice bazate pe dovezi în manieră proiectivă, anticipând evoluții și riscuri sistematice.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 luni, începând cu luna august 2019 și este implementat de către Secretariatul General al Guvernului, Institutul Național de Statistică, Asociația Regională pentru Dezvoltare Antreprenorială OLTENIA - A.R.D.A. Oltenia și este finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Pentru mai multe detalii despre proiect și activitățile desfășurate accesați site-ul și să consultați broșura evenimentului.

Print   Email